Concurs Național
”CGame – poveste și provocare”, Ediția a III-a
#campioniisuntaici
Centrul Educațional de Excelență ITLevel în parteneriat cu Asociația Excelența Vasluiană și cu sprijinul Ministerului Educației organizează gratuit Concursul Național ”CGame – poveste și provocare”, ediția a III-a.
Concursul este inclus în calendarul Competițiilor Naționale al Ministerului Educației - Concursuri Naționale Școlare - 2023, Fără finanțare M.E., Concursuri Școlare organizate în colaborare cu terți, la poziția 160 (vezi lista).
Concursul Național "CGame – poveste și provocare" este recunoscut oficial ca fiind eligibil pentru acordarea de burse de merit, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în OME 6238 Burse.
Condiția pentru a beneficia de burse de merit în cadrul acestui concurs este ca elevii să obțintă premiul I, conform prevederilor Capitolului III, Articolul 7, litera f) din documentul legislativ menționat aici (link).
Această oportunitate oferă recunoaștere și sprijin pentru tinerii talentați și ambițioși.
În cadrul concursului, concurenții trebuie să realizeze un proiect în limbajele de programare C++ sau Python, pornind de la o poveste descrisă de organizator.
Concursul se adresează tuturor elevilor din clasele de gimnaziu (V-VIII) și liceu (IX-XII) din România, care sunt pasionați de programare în limbajele C++ sau Python.
Vă invităm să participați la această competiție care integrează programarea și tehnologia într-o nouă abordare, menită a stimula și a evidenția creativitatea elevilor.
Participanții care realizează proiectul, conform cerințelor precizate și au acumulat un număr de puncte stabilit de organizator, primesc vouchere de reducere cuprinse între 10% - 50% din prețul unui modul de curs regăsit în lista din portofoliul ITLevel și diplomă de participare în format electronic.
Premiul I - 50%
Premiul II – 40%
Premiul III - 30%
Mențiune - 20%
Gimnaziu - cel puțin 30 puncte - 10%
Liceu - cel puțin 50 puncte - 10%
Notă: Discountul nu se cumulează cu alte reduceri și este valabil pe tot parcursul anului școlar 2022-2023!
Rezultate gimnaziu (vezi lista):
Rezultate liceu (vezi lista):
Asociația Excelența Vasluiană va acorda, în plus, câte un premiu în valoare de 500 ron pentru cel mai bine clasat concurent de la secțiunea liceu, respectiv la secțiunea gimnaziu, care se pregătește și în cadrul unui Centru Județean de Excelență.
Mestereaga Eric, clasa VIII, Colegiul National "Decebal" Deva, CJEX Hunedoara-Deva
Unguru Alexandru, clasa IX, Colegiul National "Grigore Moisil", Onesti, CJEX Bacau Filiala Onesti
Problema ediției aIII-a a Concursului Național “CGame – poveste și provocare”
Calendarul Concursului:
- 16.01.2023 – 30.01.2023: înscriere la concurs prin completarea formularului de înscriere (link)
- 03.02.2023: afișarea listei finale a participanților împreună cu codul GDPR (vezi lista) și trimiterea pe e-mail a confirmării înscrierii. La ediția aIII-a a Concursului Național ”CGame – poveste și provocare” s-au înscris 179 de copii din 25 de județe (vezi statistici pe județe)
- 11.02.2023, orele 8.30-13.00: desfășurarea competiției
- 28.02.2023: publicarea listei finale a câștigătorilor, după desfășurarea festivității de premiere.
Nu se admit contestații!
Festivitatea de premiere va avea loc online pe data de 28.02.2023, începând cu ora 19.45, folosind același link și aceleași condiții pentru logare ca în ziua concursului.
Participarea la acest concurs este gratuită și implică acceptarea și respectarea de către participanți a prevederilor Regulamentului de organizare și desfășurare a Concursului.
Concursul este organizat pe întreg teritoriul României și se desfășoară online prin intermediul platformei Cisco Webex. Link-ul de acces va fi primit în ziua concursului. Înregistrarea se va face cu Codul GDPR (primit pe e-mail de la organizator după afișarea listei finale a participanților), urmat de numele și apoi prenumele complet, așa cum apare în certificatul de naștere, apoi clasa (de exemplu ITL25_Popescu Laur_7), începând cu ora 8.20.
Înscrierea concurenților se va face prin completarea formularului de înscriere (link).
Povestea ediției a III-a a Concursului Național “CGame – poveste și provocare”, pe care participanții trebuie să o continue și să o dezvolte prin crearea propriei povești în limbajele de programare C++ sau Python, se va afișa în ziua concursului. Timpul de rezolvare pentru proiect este de 4 ore (orele 9.00-13.00). Pot fi folosite resurse online și orice librărie de Python/C++ (pentru care trebuie precizați pașii de configurare/instalare într-un fișier text). Proiectul trebuie să conțină indicații pentru parcurgerea jocului și comentarii pe fiecare secvență de program. Participanții vor transmite proiectul realizat pe adresa de e-mail a concursului: concurs@itlevel.ro, împreună cu Declarația de onestitate. Proiectul final (fișierul cu extensia .cpp sau .py) se va arhiva împreună cu toate sursele folosite în realizarea proiectului (dacă este cazul). Arhiva/Proiectul se va salva cu denumirea formată din Cod GDPR_nume și prenume concurent_clasa (de exemplu ITL25_Popescu Laur_7). Codul GDPR este cel primit de la organizator după confirmarea și validarea participării la concurs. Subiectul mesajului va conține CodulGDPR_nume și prenume_clasa. Proiectul realizat se transmite până la ora 13.00 în data de 11.02.2023.
Proiectul nu trebuie să conțină materiale aflate sub incidența drepturilor de autor – copyright (muzică, personaje, fundaluri etc). În cazul folosirii unor materiale aflate sub restricții de copyright, trebuie să existe și să se poată pune la dispoziție acordul pentru folosirea materialelor cu licență.
Proiectul nu trebuie sa conțină cuvinte, simboluri și imagini indecente, antisemite, antirasiale, xenofobe sau de instigare la violență etc.
Vor fi desemnați câștigătorii (Premiul I, II, III și Mențiune) pentru gimnaziu (clasele V-VIII) și câștigătorii (Premiul I, II, III și Mențiune) pentru liceu (clasele IX-XII).
Comisia de organizare, monitorizare şi coordonare a concursului și evaluare a candidaților:
- Conf.univ.dr. Nicoleta Iacob – Director General la ITLevel
- Prof. Nușa Dumitriu-Lupan - Director la Asociația Excelența Vasluiană
- Prof. Elena Predeșel – Colegiul Național Militar "Tudor Vladimirescu" / Colegiul Național "Frații Buzești", Craiova / Trainer la ITLevel
- Prof. Laura Ungureanu – Colegiul Național de Informatică "Tudor Vianu", București
- Prof. Alina Boca – Colegiul Național de Informatică "Tudor Vianu", București
- Prof. Corina Vinț – Colegiul Național de Informatică "Tudor Vianu", București
- Diana Țolu – Olimpic Internațional / Trainer la ITLevel
Mult succes și multă inspirație tuturor participanților!
Vă așteptăm la cursurile organizate de Centrul Educațional de Excelență ITLevel și puteți fi unul dintre câștigătorii concursului!